Ediția de anul acesta a Bookfest-ului, care ar fi trebuit să aibă loc între 27-31 mai 2020, a fost anulată. Am stat de vorbă cu Eli Bădică (coordonatoarea colecției de literatură n’autor – Editura Nemira), Adrian Botez (redactor-șef Editura Polirom și coordonatorul colecției Biografii romanțate) și Cosmin Perța (Director editorial – Editura Paralela 45) despre colecțiile de literatură română ca un gest de compensație pentru lansările și întâlnirile cu publicul care, din păcate, nu au mai avut loc.
Ce titluri noi veți lansa în perioada următoare?
Eli Bădică: Din păcate, contextul acesta dificil în care ne aflăm de aproape trei luni din cauza pandemiei și a crizei aferente ne-a dat planurile editoriale peste cap și ne-a determinat să luăm o decizie neplăcută: să amânăm pe toamnă aproximativ 70% dintre cărțile pe care ne doream să le publicăm. Nu a făcut excepție nici colecția „n’autor” a editurii Nemira, spațiul dedicat literaturii române contemporane. Aveam în pregătire două debuturi splendide pentru începutul lui martie, titluri pe care am fost nevoiți să le mutăm pe septembrie-octombrie; este vorba despre primul volum de ficțiune al matematicianului, eseistului și traducătorului Liviu Ornea, „Viitorul anterior”, și volumul de debut individual al Mariei Orban, „Oameni mari”. Acestea au prioritate; în funcție de cum se conturează lucrurile în următoarele luni, vedem dacă, pe lângă cele două titluri, putem să mai publicăm și altele, cărți-surprize, dacă putem relua planificările inițiale, dacă putem aduce pe piața de carte proiectele noi pe care le tot creionăm.
Adrian Botez: Cele mai recente apariții editoriale literare sunt romanele lui Moni Stănilă (Țipă cât poți) și Alexandru Vakulovski (Pizdeț), apărute chiar în mijlocul pandemiei, dar aș atrage atenția și asupra cărților apărute la începutul anului și care se bucură deja de mult succes – Toți copiii librăresei (Veronica D. Niculescu), Vizuina de Aur (Cătălin Partenie), Cerberus (Marius Albert Neguț) și Grădina Paradisului (Eugen Uricaru). De asemenea, cât de curând vor ieși din tipografie Act gratuit de Nicolae Breban (nuvele), Un drum cu Ceapă de Radu Pavel Gheo (antologie a celor mai bune povestiri), Cișmigienii de Eugen Cadaru (roman), Despre iubire și (alte) ispite de Dragoș Ghițulete (povestiri), Hipodrom de Nora Iuga (roman) și reeditarea în colecția Top 10+ a romanului Părinți de Diana Bădica. De asemenea, recent apărute în seria „Biografii romanțate” mai sunt volumele Ionesco. Elegii pentru noul rinocer al Lilianei Corobca și Steinhardt. Bughi mambo rag al Laviniei Bălulescu, dar și, în curs de apariție, Cioran. Ultimul om al lui Andrei Crăciun și Luchian. Ochii, sufletul, mâna al Veronicăi D. Niculescu, iar în colecția „Junior” au apărut Iarna lui Isidor de Veronica D. Niculescu și Alex Blue, băiatul extraterestru de Cristina Centea și în viitorul apropiat va apărea Silvestru și Marele Dictator de Lucian Dan Teodorovici. După cum se poate observa, Editura Polirom a rămas ferm alături de literatura română, pe toate fronturile, chiar și în aceste vremuri tulburi, și suntem foarte bucuroși că am reușit acest lucru. Deși deja m-am lungit cam mult, vreau să menționez că peste vară și la toamnă vor urma alte surprize literare, precum romanele Complezență de Simona Sora, Femeia de marțipan de Radu Țuculescu, Human Alert de Dora Pavel, Cronovizorul de Ștefan Manasia și Copiii lui Marcel de Ema Stere (debut), precum și volumele de povestiri Vrajă rea de Dan Sociu și Simfonia mută de Nichita Danilov. Iar la toate acestea se pot adăuga pe parcurs multe alte surprize, în toate colecțiile, din partea scriitorilor români.
Cosmin Perța: Chiar dacă trecem cu toții printr-o perioadă dificilă și nesigură, cu accente hitchcockiene, vom publica din fericire și anul acesta destule volume ale autorilor români. Dintre ele menționez O zi din viața lui Teofil Avram, romanul lui Viorel Savin, Măștile lui Brejnev, de Nicolae Spătaru sau volumul de povestiri al lui Șerban Tomșa, Ninge la Iasna Poliana. Cărți mature și consistente, care sunt convins că pot face carieră. La fel de promițătoare sunt și romanele scrise de mai tinerii, dar absolut seducătorii, Liviu Drugă (Jurnalul unui căpcăun român) și Walter A. Prager (Pelerinul), doi autori care vin cu volume curajoase, atât tematic, cât și structural și stilistic, dar pe care le duc la capăt magistral. Nu lipsesc nici jurnalul, reprezentat de Fericit cel iubit de tine, o carte caleidoscop, cu multe zone de observație crudă a realității, semnată de Gabriel Timoceanu sau volumele de poezie, ca mult-așteptatul Civilizații al Olgăi Ștefan despre care eu cred că este cel mai percutant volum al ei de până acum, sau întoarcerea la poezie a lui Alexandru Roșu (Când ai sufletul plecat).
Sperăm ca până la finalul anului să mai putem pregăti și alte surprize plăcute, nu de alta, dar literatura română merită.
Ce trăsături estetice și stilistice dominante ați identificat la cărțile aflate în pregătire? Se conturează alternative la biografismul predominant de la începutul anilor 2000?
Eli Bădică: În primul și în primul rând, cred că lucrurile acestea pot fi analizate mult mai adecvat și mai obiectiv de criticii și de istoricii literari (și, din fericire, încă mai avem câțiva extrem de competenți, cu niște condeie incisive), nu de editori; personal, deși sunt filoloagă, nu am scris vreodată despre cărți din această direcție, ci dinspre jurnalismul cultural, mai degrabă, cred că pentru critică și istorie literară îți trebuie un alt set de instrumente, alte unghiuri, un alt „mușchi”, dacă vreți, pe care să-l antrenezi.
Ca să răspund la întrebare, totuși (fără să am niște „verdicte” de nestrămutat), cele două titluri pe care le menționam mai devreme sunt și nu sunt alternative la biografismul douămiist, depinde de perspectivă. Pe de o parte, amândouă se folosesc de elemente de (auto)biografie pentru a rostogoli poveștile pe care le au de spus – o altfel de recuperare a trecutului, una dintre cele mai tandre și sfâșietoare confesiuni despre îmbătrânire și moarte în cazul lui Liviu Ornea, o poveste milenială de dragoste, care scoate la suprafață angoasele, traumele, abuzurile, tiparele etc. pe care le înfruntă o generație aflată într-o permanentă tranziție, cum e în romanul Mariei Orban. De cealaltă parte, nu vorbim despre autoficțiuni 100%, ele combină mai multe formule literare, dintre care cea mai pregnantă este realismul – cu tușe minimaliste, uneori, cu referințe livrești, culturale, impregnate cu (auto)ironie și umor ș.a.m.d., într-un cotidian pe care-l recunoști cu ușurință, fie că e cel bucureștean (în cazul „Viitorului anterior”), fie că e cel brașovean (în „Oameni mari”). Cu toate lucrurile pe care le împart, cele două voci sunt foarte diferite atât estetic, cât și stilistic; și, firește, cred că amândouă sunt de urmărit.
Adrian Botez: Autoficțiunea a luat avânt nu doar în România, ci în toată lumea și nu este doar o preferință a scriitorilor, ci și a publicului, astfel că, desigur, câteva dintre volumele menționate mai sus au elemente autobiografice (care nu elimină în nici un caz ficțiunea) mai mult sau mai puțin pronunțate, iar unele au voit caracter exclusiv biografic (toate volumele din seria „Biografii romanțate”). Însă, la un număr atât de mare de cărți de literatură publicate, bineînțeles că există și o mare diversitate estetică și stilistică. Pentru a da doar câteva exemple, romanul lui Moni Stănilă este unul experimental, cu ușoare tente fantastice, romanul lui Eugen Cadaru aduce în fața cititorului două povești pe fondul unei istorii contrafactuale, romanele Dorei Pavel și al lui Radu Țuculescu au elemente de literatură noir, dar și de policier. Romanul Simonei Sora este unul cu totul inedit, deoarece pune față în față două povești, două ipoteze de viață ale aceluiași personaj. În același timp, romanul scris de Nora Iuga este puternic autobiografic, poetic pe alocuri și dedicat orașului de mare însemnătate pentru ea, Sibiul (Hermannstadt). Romanul lui Ștefan Manasia este construit ca un puzzle, astfel încât capitolele lui pot fi citite și ca povestiri independente. Nu mai spun de cărțile de povestiri, unde diversitatea se întâlnește chiar în interiorul fiecărui volum în parte. Astfel, pot spune cu mâna pe inimă că oferta literară a Editurii Polirom de anul acesta se adresează efectiv tuturor cititorilor de literatură română, cu cărți pe toate gusturile.
Cosmin Perța: E întotdeauna foarte complicat să observi conturul unor mișcări estetice aflându-te în interiorul lor. E nevoie de distanță temporală, observare atentă a contextului și a manifestărilor tematice, bref, orice observație despre ce se întâmplă ACUM pe plan estetic mi se pare o hazardare, vedem detalii, dar nu avem acces la imaginea de ansamblu. Ideologia e mai ușor de sesizat deoarece ea este viscerală și acționează ca un fluid care inundă o rețea de conducte, fluidul e cam același peste tot, îl poți discerne din interior, dar esteticul ține de arhitectura și desenul conductelor, pe care nu îl poți vedea dinăuntru. Asta este însă o discuție care poate nu își are rostul aici. Cert este că în momentul actual literatura română contemporană este suficient de diversă, cu suficient de diferite influențe astfel încât să nu mai existe direcții dominante. Există direcții distincte, unele destul de noi pentru spațiul nostru, ca abordările experimentale postumane, literatura feministă asumată și vehementă, adepți ai post-ironiei sau ai filtrării senzațiilor și sentimentelor prin tehnologie (mai ales în poezie) ș.a. Mă bucură o vizibilă vitalizare a spațiului literaturii sociale și civice, care are o istorie bogată, dar la noi nu a prea fost încercată din cauze istorice. Concomitent cu acestea însă rezistă și direcții clasicizate deja ca literatura de avangardă (oh, the irony), neo-antropocentrismul sau chiar postmodernismul. Printre ele, biografismul rezistă ca toate celelalte, cu o nișă specifică de simpatizanți și fani înrăiți, atât autori cât și cititori.
Cred că avem în sfârșit o piață literară suficient de liberă și competitivă, în care să existe loc pentru toată lumea, iar trendurile dominante, chiar dacă apar uneori, să se succeadă cu rapiditate, forțate de dinamica fenomenului literar viu.
Recomandați pentru cititorii Romanian Literature Now o carte recent apărută din colecția pe care o coordonați.
Eli Bădică: Categoric cea mai spinoasă cerință a anchetei. Nu agreez deloc lamentările, dar e tare complicat să alegi să recomanzi doar o singură carte dintre cele pe care le-ai publicat – pentru că, desigur, ți-ai dori să fie citite toate, pentru că fiecare dintre ele a fost publicată dintr-un anumit motiv. Și e și mai dificil să o faci fără să știi nimic despre preferințele/gusturile cititorului. Cu toate acestea, dacă e să aleg una nouă, trebuie să o recomand pe cea mai recent apărută: „Câteva feluri de a dispărea”, de Flavius Ardelean, o colecție foarte bună de povestiri macabre.
Abuzez, însă, de atenția cititorilor Romanian Literature Now și îi îndemn să-și petreacă puțin timp pe site-ul Nemira, citind măcar descrierile cărților din colecție, sunt sigură că vor găsi ceva pe placul lor.
Adrian Botez: Seria pe care o coordonez este „Biografii romanțate” și e absolut imposibil să recomand o singură carte. Așa că le voi recomanda pe toate, de la cea mai recentă la primele trei apărute: Steinhardt (Lavinia Bălulescu), Ionesco (Liliana Corobca), Maria Tănase (Simona Antonescu), Enescu (Dan Coman), Caragiale (Bogdan-Alexandru Stănescu) și Brâncuși (Moni Stănilă). Aș atenționa cititorii și în legătură cu următoarele două volume din serie, Cioran (Andrei Crăciun) și Luchian (Veronica D. Niculescu), și îi invit să stea cu ochii pe viitoarele apariții, deoarece sunt alte și alte biografii romanțate în proiect sau în lucru. Împreună, aceste romane biografice își propun să aducă o imagine inedită a istoriei culturii române, prin marile personalități care au marcat-o de-a lungul vremii.
Cosmin Perța: O carte încă nu chiar apărută, dar care urmează să fie tipărită în câteva săptămâni este Procesul lui Cioran, de Adrian Buzdugan, Un studiu aplicat și neortodox care aduce în discuție o sumedenie de controverse, unele destul de tabu, istorice, culturale și ideologice care gravitează în jurul personalității lui Emil Cioran. O recomand deoarece este proaspătă ca viziune și interpretare, fără inhibiții teoretice și reușește să recompună un puzzle complex, identitar, apropo de Cioran, și să argumenteze o serie de teze care e posibil să stârnească dezacordul unora, dar sigur vor face deliciul altora.