Podcastul Narativ cu Cezar Gheorghe va fi live la Timișoara – Capitală Culturală Europeană în 2023. Găzduită de Librăria La Două Bufnițe din Timișoara, seria de podcasturi „Timișoara – spațiu multicultural“ își propune să evidențieze rolul pe care profilul multicultural, multietnic și multilingvistic al orașului Timișoara l-a jucat în conturarea identității sale culturale într-un context central-european.
Primul podcast al seriei va fi înregistrat și transmis live pe pagina de Facebook Romanian Literature Now în data de 13 noiembrie de la ora 14.00 la Librăria La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin) și îl va avea ca invitat pe scriitorul Radu Pavel Gheo, autor al romanului Disco Titanic, care are ca temă influența pe care cultura fostei Iugoslavii a exercitat-o asupra spațiului bănățean. Conversația se va concentra asupra relației dintre spațiul cultural timișorean și spațiul fostei Iugoslavii. Cum sunt reprezentate granițele în literatură? Cum se poate gândi diferența într-un context multicultural? Care este legătura dintre literatura de limbă română și literatura din țările fostei Iugoslavii? Acestea sunt întrebările la care va răspunde autorul romanului Disco Titanic.
Al doilea podcast, înregistrat și transmis live pe pagina de Facebook Romanian Literature Now în data de 14 noiembrie de la ora 12.00 la Librăria La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin), o va avea ca invitată pe scriitoarea și eseista Adriana Babeți, personalitate culturală marcantă a spațiului cultural timișorean și național, specialistă în studiul literaturilor Europei Centrale. În ce măsură premisele teoretice ale multiculturalismului mai sunt actuale astăzi? Care sunt ideile centrale ale narațiunii experienței central-europene? Există un specific tematic, stilistic și formal al literaturii central-europene? În ce măsură conceptul de World Literature poate îngloba literatura țărilor din Estul Europei și literatura Central-Europeană? Acestea sunt întrebările la care va răspunde Adriana Babeți în cadrul dialogului cu Cezar Gheorghe, gazdă a Podcastului Narativ.
Cel de-al treilea podcast din seria „Timișoara – spațiu multicultural“ va evoca rolul mișcării Aktionsgruppe Banat în mișcarea de rezistență politică din Timișoara anilor ’70. Între 1972 şi 1975, anii de existenţă oficială a grupului, Aktionsgruppe Banat avea să-şi îndrepte iniţiativele împotriva culturii barbare a comunismului naţional şi împotriva societăţii conformiste, patriarhale din care proveneau. Încheierea prematură a activităţii grupului s-a produs în urma multor anchete şi presiuni făcute de Securitate, soldate cu interogarea membrilor grupului. Podcastul va avea ca temă centrală relația literaturii cu puterea în contextul revirimentului regimurilor autoritare și/sau iliberale din Europa Centrală și de Est. Podcastul va fi publicat în timpul lunii noiembrie pe platformele Spotify, Google Podcasts, Apple Podcasts, precum și în variantă video pe pagina de Facebook Romanian Literature Now.
Acest material jurnalistic este realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023“. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.