Am stat de vorbă cu Andreea Răsuceanu (coordonatoarea Colecției Humanitas 821.135.1- Scriitori români contemporani – Editura Humanitas) despre cele mai recente apariții editoriale din colecția pe care o conduce.
Ce titluri noi veți lansa în perioada următoare?
Andreea Răsuceanu: Următorul titlu din portofoliu este romanul lui Cătălin Mihuleac, America de peste pogrom, o reeditare. Cătălin Mihuleac a mai publicat anul trecut, tot în colecția Scriitori români contemporani – Humanitas 821, un alt roman, Deborah, care s-a bucurat de succes.
Ce trăsături estetice și stilistice dominante ați identificat la cărțile aflate în pregătire? Se conturează alternative la biografismul predominant de la începutul anilor 2000?
Andreea Răsuceanu: Principiul în jurul căruia mi-am dorit de la bun început să se organizeze colecția a fost cel al diversității. Nu cred în tendințe dominante, singurele ”corecte”, ”adecvate”, impuse în mod artificial de critici sau de gustul publicului. Asta pentru că eu însămi citesc cu aceeași plăcere – și am nevoie de această alternanță, cred că orice cititor are – proză minimalistă, romane stufoase, baroce, spectaculoase din punct de vedere stilistic, autoficțiune, proză eseistică, poematică etc. Diversitatea asta există dintotdeauna, literatura nu poate fi constrânsă să intre într-un anumit tipar, nu-i poți spune unui prozator, gata, de azi scrii în felul ăsta, pentru că e singurul considerat valabil. Firește, sunt niște tendințe generale, câteva reguli care trebuie respectate de către orice autor de ficțiune, sau greșeli care trebuie evitate, dar cartea e omul, tot ce e mai intim, mai profund, mai personal în cineva iese la iveală prin scris, dă formă de fapt scrisului său. De asta singurul meu sfat pentru scriitorii aflați la început de drum este să fie ei înșiși, să aibă curajul de a-și căuta singuri drumul, să nu se lase influențați de mode literare (nu, sunt două sfaturi, celălalt ține de o exprimare cât mai coerentă și corectă în limba română, văd inclusiv la autori tineri apreciați tot felul de stângăcii și exprimări nefericite, incapacitatea de a reda în mod clar o idee, lucru care îți taie imediat cheful să îi citești mai departe, există multă superficialitate, de fapt, atât în formă, cât și în conținut). Prin urmare, o să găsiți în colecție texte dintre cele mai diverse: proză scurtă minimalistă, roman istoric, povești de epocă, baroce, de atmosferă, proză fantastică, ficțiune distopică, roman satiric etc. Important e să aibă substanță și să fie bine scrise.
Recomandați pentru cititorii Romanian Literature Now o carte recent apărută din colecția pe care o coordonați.
Andreea Răsuceanu: Aș recomanda microromanul lui Mihai Vakulovski, Tata mă citește și după moarte. E de fapt un poem dur, care nu cruță nimic, despre copilăria în URSS, un mixaj inteligent de teme pe care Vakulovski le-a mai exploatat, reduse acum la o formă esențializată, într-o narațiune eliberată de orice balast epic și stilistic. Cartea s-a epuizat rapid din librării, ceea ce arată că formula lui a fost una eficace, a ajuns imediat la cititor și l-a convins. Dacă-mi dai voie, o să recomand și o carte mai veche, din 2018, care cred că ar fi meritat mai multă atenție la vremea apariției, e vorba despre Guadalajara, volumul de debut al lui Iulian Popa. Prozele lui scurte, la limita cu fantasticul, sunt rezultatul unei percepții și sensibilități acute, cu tușe melancolice, uneori virând spre morbid, spre macabru, totul într-o formulă foarte personală.