Un festival ce topește granițele: FILTM 2020

Robert Șerban: „2020 pare un an al morții. Al spaimelor, al tristeților, al însingurărilor, al prăbușirilor, al neputinței. Un liant invizibil trece granițele în viteză, fără să aibă vreo direcție precisă, își schimbă rapid sensul, se duce de la unul la altul, indiferent de vârstă – deși îi preferă pe cei mai sensibili și suferinzi –, și unește lumea ca într-o țesătură pentru un doliu global. Tehnicile de apărare împotriva acestui virus-liant par simple, chiar dacă nu atât de eficiente. Între ele, masca e accesoriul fără de care riști să fii recunoscut și să devii următoarea țintă. Ne camuflăm cum putem mai bine și luăm distanță față de ceilalți, sperând să fim acel fir de la care țesătura se poate deșira. Sau măcar defecta. În singurătate, ne dăm măștile jos și scoatem limba la moarte. Apoi, ca niște învingători, sărbătorim cum știm mai bine. Unii dând drumul la televizor, la tabletă, la computer, la radio, la jocuri, la muzică. Alții citind câte-o carte. Electronică sau de hârtie. Pentru învingătorii care citesc, dar și pentru cei curioși de această îndeletnicire, însă familiarizați cu ecranele mari, mici sau mijlocii, facem un festival de literatură. Sărbătorim, cum ar veni. Nu ca în ceilalți opt ani de până acum, laolaltă, în săli mai mari sau mai mici, neîncăpătoare sau mai aerate, cu, la final, autografe, fotografii, îmbrățișări, clinchet de pahare și promisiuni de revedere. Nu, nu așa, ci ca-n pandemie: online. Cu scriitori pe care, poate, nu i-am fi putut aduce la Timișoara, ori am fi făcut-o cu eforturi mari, fiindcă unii dintre ei locuiesc peste ocean. Așa, tehnologia, draga de ea, ne ajută să fim față în față, prin interfață, cu autori importanți ce vor vorbi despre literatura lor și despre lumea în care trăiesc. Despre cum trec ei granițele, cum și le apară sau cum le topesc în scrisul lor. În deplină siguranță, vom călători în universuri culturale originale, ce vor interfera și se vor deschide ca-n povești, cu un simplu click, aici. Seara, de la ora 19, în zilele de 19, 20, 21, 22 și 23 octombrie. Nume importane ale literaturii contemporane din România și din străinătate vor fi laolaltă sub semnul FILTM, într-o ediție cu un număr mare de invitați și, sigur, cu un număr record de spectatori. Fiindcă oricine, de oriunde, poate vedea evenimentele festivalului. 2020 e un an al vieții. Al visurilor, al regăsirilor, al speranței, al compasiunii, al unei umanități ce pare mai puternică și de neschimbat în datele ei fundamentale. Iar literatura e o astfel de dată. Să o sărbătorim!

 

FILTM 2020: 19 octombrie- 23 octombrie

 

Săptămâna viitoare, de luni (19 octombrie) până vineri (23 octombrie), inclusiv, are loc ediția din acest an a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM): cinci seri de dialoguri si lecturi publice, într-o ediție internațională desfășurată online. Dialogurile au fost înregistrate în avans, iar dialogurile sunt traduse și subtitrate în limba română, din dorința organizatorilor de a face programul accesibil tuturor iubitorilor de literatură din România. Dialogurile și lecturile publice din cadrul ediției din acest an a FILTM vor putea fi urmărite, în fiecare seară începând de la ora 19.00, pe pagina de Facebook a FILTM.

Granițe: evadări, refugii, regăsiri” este tema ediției de anul acesta, o ediție ce reunește autori de primă mărime ai literaturii universale, cu cărți traduse în 2020 în limba română, și o selecție impresionantă de poete și poeți români ai momentului. Într-o lume în care mobilitatea oamenilor a crescut exponențial, indiferent de contextul specific și de factorii declanșatori – fie că e vorba de război, revoluție, migrație ori pandemie – problema granițelor revine constant. Aflat la frontiera dintre Est și Vest, așa cum chiar numele său o indică, Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” reia și duce mai departe, prin literatură și cu ajutorul invitaților, povești despre depășirea granițelor și valențele multiple generate de acest fenomen.

PROGRAM:

Luni, 19 octombrie 2020. Tema serii: „Un Dicționar la fronitere”

Dezbatere pornind de la volumul Dicționarul romanului central-european din secolul XX, coordonat de Adriana Babeți și aflat în pregătire la Editura Polirom, la care iau parte: Adriana Babeți, Cornel Ungureanu, Balázs Imre, Daciana Branea, Dorian Branea, Gabriel Kohn, Marius Lazurca.

Marți, 20 octombrie 2020. Tema serii: „Secțiuni prin casa melcului”

Confesiunile a doi mari scriitori români care au ales calea exilului, dar continuă să locuiască în limba literaturii lor. • Scriitorul Norman Manea în dialog cu jurnalista Magda Grădinaru (Spotmedia) • Scriitorul Dorin Tudoran în dialog cu scriitorul și jurnalistul Robert Șerban.

Miercuri, 21 octombrie 2020. Tema serii: „Neîntrerupta introducere la temă”

Două dialoguri ce pleacă de la eterna adaptare a scriitorului în exil, dar și de la nostalgia ce-i însoțește fiecare carte scrisă în noua lume. • Scriitorul și eseistul bosniaco-american Aleksandar Hemon, în dialog cu scriitorul și criticul literar John Freeman • Scriitorul german născut în Bulgaria Ilija Trojanow, în dialog cu jurnalista austriacă Jana Volkmann.

Joi, 22 octombrie 2020. Tema serii: „Vina Omului alb”

Un dialog cu scriitorul și gânditorul francez Pascal Bruckner în care scriitoarea Tatiana Țîbuleac îl provoacă pe acesta să vorbească despre temele polemice ale ultimelor sale cărți: despre granițele socio-politice și personale, despre ciocnirea dintre generații, despre sentimentul de vinovăție al națiunilor și multe altele.

Vineri, 23 octombrie 2020. Tema serii: „Melting pot”

O seară dedicată poeziei române contemporane, în care se vor face auzite vocile unor importanți poeți ce aparțin unor generații și stiluri distincte: Cristina Hermeziu, Adrian Alui Gheorghe, Ioana Ieronim, Fevronia Novac, Ruxandra Novac, Ciprian Măceșaru, Ioan Es. Pop, Saviana Stănescu, Olga Ştefan, Ioana Tătărușanu.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *